1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Scrisoarea către Evrei

traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi

Capitolul 4

    1. Căci și noi am primit vestea cea bună ca și ei, dar cuvântul auzit nu le-a folosit, întrucât ei nu s-au unit prin credință cu cei care au ascultat.

Capitolul 4

2 Căci și noi am primit vestea cea bună ca și ei, dar cuvântul auzit nu le-a folosit, întrucât ei nu s-au unit a prin credință cu cei care au ascultat b.

 

Note de subsol


a Unele manuscrise au nominativ singular: întrucât el nu s-a unit prin credinţă...
b Neglijarea promisiunii sau îndoiala că ea s-ar putea realiza este greşeala evreilor şi reprezintă un risc pentru creştini. De fapt, dacă evreii ar fi rămas uniţi cu Moise şi Iosue în încrederea faţă de promisiunea lui Dumnezeu, ar fi intrat în "odihnă", în ţara făgăduită.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro